Cum am reușit să ajung la 10k pe Instagram!? O întrebare pe care am început să o tot primesc în ultimele zile. În primul rând, da, am ajuns la 10,000 urmăritori pe Instagram pe 2 Aprilie 2018. În sfârșit pot să pun și eu link în story! Asta îmi doream și pentru asta îmi doream să ajung la 10mii.
Eu nu sunt genul care să fiu obsedată de cifre iar cifrele și targetele sunt doar trepte care mă ajută să merg mai departe. Sunt acei pași mici pe care îmi propun să-i fac ca să pot ajunge unde îmi doresc ca om, nu ca cifre. Cifrele sunt și ele o metodă de a măsura, de a limita sau nu anumite opțiuni în viață. Spre exemplu, cei 10k pe Instagram sunt hopul pe care trebuie să-l treci ca să primești opțiunea de a adăuga un link la story. Și acesta a fost scopul meu.
Iar acum că am ajuns, aproape că nu mai am alt scop special pentru Instagram. Repet, mă refer aici la cifre. Evident că iubesc aplicația, că o folosesc cu foarte mare drag în fiecare zi și că iubesc comunitatea formată acolo. Secretul meu, aș zice… Da, un secret. Deci, secretul meu ar fi să faci cu pasiune tot ce faci și nu pentru cifre.
Cum să ajungi la 10k pe Instagram
Iar ca să crești, ca lumea să vrea să te urmărească, trebuie să faci exact acei pași pe care toată lumea îi spune. Am să-i enumăr și eu, și am să-ți spun ce am făcut la fiecare.
- Postează conținut de calitate. Imagini clare, de înaltă calitate și cu mult gust. Imagini care să-ți facă plăcere să le privești. Și eu lucrez la acest aspect în fiecare zi. Alegeți o temă plăcută și ținete de ea.
- Publică / postează atunci când persoanele din comunitatea ta sunt active pe Instagram. Aici te poți folosi de una din multe aplicații existente sau poți testa pur și simplu. Un pont: în funcție de vârsta persoanelor care te urmăresc, așa sunt ele active pe Instagram. Voi scrie un articol dedicat pe acest subiect.
- Folosește hashtaguri pe care le folosește lumea și nu folosi mai mult de 5 hashtaguri sub o imagine. Apropo, se pare că se ia în considerare doar hashtagurile postate în descrierea imaginii. Folosește hashtaguri asociate cu imaginea ta, gen #coffee #morning #spring dacă ai o imagine cu o cană de cafea și flori. Degeaba folosești un hashtag cu #beautyblogger dacă imaginea ta nu conține un machiaj sau ceva legat de acest subiect. Când cel care intră pe acel hashtag vede că imaginea ta nu are legătură cu acel subiect, nu va da click.
- Comunică cu comunitatea ta și fii activ. Dacă persoana aceea s-a obosit să-ți scrie un comentariu, răspune-i! (Și eu sunt în urmă cu răspunsurile, dar am crescut atunci când am fost activă.) Apoi, dacă o persoană îți dă like-uri, apreciază și tu munca ei. Dacă găsești poze cu conținut care îți place și te atrage, comentează. Comentând la alții pe profil, Instagram va vedea că ești o persoană reală și activă. Dar scrie un comentariu normal, nu 3 cuvinte sau un emoticon, acelea nu se pun.
Povestea mea pe Instagram
Acestea sunt elementele de bază care m-au ajutat să cresc pe Instagram și ar mai fi câțiva pași pe care am să-i prezint în alt articol zilele viitoare. Am încercat diverse trucuri și unele m-au tras în jos, altele m-au ajutat să cresc. Dar acela este alt subiect și voi scrie separat.
Pe scurt, publică ce ție îți place să vezi, la orele când ție îți place să intri pe Instagram și folosește hashtaguri pe care tu le urmărești. Fii darnic cu like-uri, comentarii, răspunsuri la story și urmărește persoane și hashtaguri 🙂
Intre timp, te aștept să mă urmărești pe Instagram, ca să vezi ce postez și ce hashtaguri folosesc eu pe tema aleasă de mine. Aștept să-mi spui în comentarii despre ce te-ar interesa să mai scriu despre Instagram.
Scrie-mi mai jos părerea ta sau orice întrebare, și îți voi răspunde cu drag! Pentru a fi la zi cu tot ce postez, urmărește-mă pe Instagram, Bloglovin, Facebook, Pinterest, și pe Youtube. Pentru cele mai bune informații, abonează-te aici: