Iarna aceasta a fost altfel decât tiparul iernilor cu care am fost obişnuiţi în România. Vremea schimbătoare şi înşelătoare ne dă metabolismul peste cap. Iată o nouă schimbare, virozele de primăvară au apărut mult mai devreme.
Pentru a nu ajunge la zilele urâte de stat acasă, în pat, cu ceaiul cald şi pachetul de batiste pe noptieră, acum este ceasul al 12-lea pentru a avea grijă de sistemul nostru imunitar.
În acest sens vă voi prezenta câteva produse care ar trebui să facă parte din cura dumneavoastră de vitaminizare.
Pentru că cele mai multe substanţe nutritive absorbite de organismul nostru provin din tractul digestiv, de aici voi porni şi eu recomandând cu insistenţă folosirea unui produs cu probiotice nu doar când folosim antibiotice, ci periodic.
Recomand folosirea probioticelor periodic pe parcursul întregului an deoarece flora intestinală este supusă agresării diverselor alimente si non-alimente care le mâncăm începând cu sucurile carbogazoase, cafea şi până la alimente pline de aditivi neprietenoşi sistemului digestiv.
Astfel, vom asocia un probiotic cu un produs care conţine antioxidanţi şi un produs natural pentru creşterea imunităţii. Fără să fac reclamă unei firme producătoare voi prezenta câteva produse cu o compoziţie foarte bună pentru a vă fi mai uşor dumneavoastră şi pentru a nu fi influenţaţi de produse găsite prin supermarket-uri sau in alte locuri.
1.
Colostrum Prime Life de la Secom. Acest produs conţine colostru care este obţinut din laptele matern din primele 48 ore după naştere. Colostrul este supranumit „miracolul vieţii” datorită factorilor imunizanţi şi de creştere din compoziţie care îi conferă capacitaţi curative extraordinare.
Colostrul:
-ajută echilibrarea sistemului imunitar;
-reduce dezvoltarea microoganismelor patogene cum sunt viruşii, bacteriile, fungii sau paraziţii şi previne recurenţa infecţiilor;
-ameliorează tulburările digestive;
-reface mucoasa digestivă;
-reduce stresul oxidativ şi a inflamaţiilor;
-contribuie la îmbunătăţirea funcţiilor organismului în stări de epuizare fizică şi psihică sau în cazul folosirii excesiv a cafelei, băuturilor carbogazoase sau a alcoolului.
Se administrează 1-2 tablete pe zi înaintea meselor cu 30-60 minute pentru un efect mai bun asupra sistemului digestiv fără a se asocia cu alte medicamente, suplimente, băuturi sau mâncare.
Cutia conţine 120 tablete pentru 2-4 luni, dar puteţi cere farmacistului 30-60 tablete pentru o lună.
2.
Selezin ACE de la Walmark.
Acest produs conţine o combinaţie echilibrată de vitamine şi minerale special alese pentru sistemul nostru imunitar. Conţine vitamina A, vitamina C, vitamina E, Zinc, Seleniu şi vitamina B6.
Acest produs:
-îmbunătăţeşte imunitatea organismului;
-scade incidenţa bolilor asociate civilizaţiei moderne;
-întârzie apariţia proceselor de îmbătrânire;
-combate efectele nocive ale radicalilor liberi;
-menţine sănătatea părului, a unghiilor şi a pielii.
Administrare:
Acest puternic antioxidant se administrează doar 1 tabletă pe zi, după mâncare, de preferat dimineaţa sau la amiază.
Cutia conţine 30 tablete, tratament pentru o lună.
3.
Primunat de la Polipharma.
Acest produs conţine o combinaţie unică de extrate de astragalus şi echinaceea fiind recomandat pentru creşterea naturală a capacităţii de apărare a organismului când dorim să stimulăm imunitatea organismului nostru şi refacerea organismului în perioade de stres.
Administrare: 2-3 capsule/zi după mâncare, în funcţie de necesitatea organismului.
Cutia conţine 30 capsule fiind un tratament pentru 10-15 zile.
Menţionez ca produsele descrise mai sus sunt recomandate doar adulţilor şi adolescenţilor cu vârsta peste 12 ani. Recomand consultarea farmacistului pentru orice nelămurire complectând formularul de contact sau contactarea farmacistului curant.
Eu m-am răcit deja, voi cum staţi? 🙂
Scrie-mi mai jos părerea ta sau orice întrebare, și îți voi răspunde cu drag!
Pentru a fi la zi cu tot ce postez, urmărește-mă pe
Instagram,
Bloglovin,
Facebook,
Pinterest, și pe
Youtube.
Pentru cele mai bune informații, abonează-te aici:
Ți-a plăcut articolul? Poți susține acest blog printr-o mică donație, cât costul unei cafele.
De reținut! Înainte de a începe un tratament medicamentos sau cosmetic consultă un specialist pe domeniul respectiv. Textul este pur informativ, citirea și utilizarea informațiilor de pe acest blog se fac pe proprie răspundere și nu garantează vreun anume rezultat. Textul și imaginile sunt protejate de drepturi de autor și este strict interzisă reproducerea sau folosirea lor sub orice formă.