Chiar înainte de sărbători când am plasat o ultimă comandă la farmec și atunci am descoperit această crema hranitoare de maini în ediție limitată de iarnă care are o compoziție perfectă pentru această perioadă rece și pentru mâinile care s-au trudit să gătească, să spele și să trebăluiască pentru sărbători, și în mod special pentru toate doamnele care vor aibă grijă de mâinile lor.
Încă nu știu care variantă de review vă place, formatul clasic ”de a povesti” despre un produs sau varianta nou încercată de mine sub forma unui ”interviu”, așa că le voi încerca pe amândouă și azi și chiar vă rog să-mi spuneți care format vă place mai mult sau dacă vă place să combin așa ambele formate.
1. Ce șii despre brand?
Farmec este un brand românesc și acest produs a fost fabricat in România.
2. Cui se adreseaza aceast produs? ten/vârstă
Această crema hranitoare de maini se adresază persoanelor care vor să-și îngrijească mâinile , în special în timpul iernii.
3. Ce ingrediente conține?
Ingredientele de bază sunt ulei de măsline, unt de shea și ceara de albine. Mai conține Vitamina E, Vitamina A, Ulei de floarea soarelui, extract de vanilie, parfum, hidroxin de sodiu și altele.
4. Ingrediente posibil iritante?
Nu are, din cât cunosc eu.
5. Natura produsului? natural/organic/vegan/chimic
Este un produs chimic cu adaos de extracte naturale.
6. Cum se folosește?
Se aplică pe pielea mâinilor de câte ori este necesar și se masează până produsul intră în piele.
7. Unde se gasește de cumparat? preț/cantitate
Pe site-ul farmec sau în unele magazine aici cu produse cosmetice.
8. Cum miroase?
Are miros destul de puternic a vanilie amăruie, specific sărbătorii de Crăciun. Nu este la fel de dulce ca și mirosul de valinie cu care suntem obișnuiți.
9. Cum se simte pe piele?
O cremă care se transformă într-o emulsie lichidă la contactul cu pielea. Se intinde ușor dar lasă o peliculă grasă la nivelul epidermei pentru 1 minut.
10. Ce este bun la acest produs?
Este o cremă nutritivă, hrănitoare și menține pielea hidratată pentru o perioadă bună de timp.
11. Ce nu e bun la acest produs?
Mirosul persistă câteva minute și poate fi deranjant pentru cei cărora nu le place mirosul.
12. Vei recumpara acest produs? da/nu
Da.
13. Produse similare/ produse mai bune.
Crema de mâini Farmec cu glicerină poate fi considerat un produs silimar, dar această cremă este mai hrănitoare.
14. Ce părere ai despre ambalajul produsului?
Ambalajul cremei de mâini hrănitoare este super drăguț, fiind și ediție limitată de iarnă. Are un ambalaj noi cu capac tip clapetă (nu se înșurobează ca și celelalte) și este mult mai practic de folosit.
Părerea mea:
Crema hrănitoare pentru mâini de la Farmec este o ediție limitată reușită, un produs potrivit pentru mâinile mele foarte uscate în această perioadă. O folosesc dimineața înainte să ies din casă pentru protecție împotriva frigului și seara la culcare ca să-mi îngrijesc mâinile uscate și deshidratate de frig și detergenți. Uneori o folosesc și ziua când simt nevoia.
O recomand persoanelor cu pielea mâinilor foarte uscată cărora le face plăcere să-și îngrijească mâinile cu o cremă hrănitoare care lasă o peliculă ușor-grasă pe piele. Recomand persoanelor care nu suportă mirosul de vanilie, să miroase produsul înainte să-l cumpere, în schimb celor care iubesc vanilia va fi o plăcere.
Ce creme de mâini folosiți iarna?